Valea Iadului se varsa, la o altitudine de 340 m, in apropiere de Halta Stana de Vale (altadata Gura Iadului), dupa un parcurs de aproximativ 52 de km. Apa care a format acest peisaj mirific izvoraste din Muntii Vladeasa, de la poalele vestice ale Vf. Poienii (1627 m), in vecinatatea statiunii Stana de Vale, adunand, intr-o prima etapa, Izvorul Minunilor, Izvorul Clocotitor, Izvorul Pacii, Izvorul Profetului, Izvorul Narcisului si Izvorul Eremitului, colectand, apoi, pe parcurs, apele a numeroase paraie: Carligate, Valea de Runc, Ciungi, Valea Gugii, Vaile Calului, Valea Lupului, Salatruc, Stravinoasa, Valea Izvorului, Paraul Morii (Paraul lu’ Bilaviz), Disor (Valea Bisericii), Toplita, Paraul Lupului, Valea Dumii, Valea Curii, Valea Saracelului, Valea Mihaiesii, Paraul Tocilelor (Toptitelor) pe dreapta, iar pe stanga: Iedutu, Murgasu, Parauta, Valea cu Calea, Hodrangusa, Valea Lesului, Valea Causului, Valea Rea, Valea Lungii, Valea Fatii, Paraul Rosu.
De-a lungul vaii, pana la confluenta cu Crisul Repede, se intind trei sate – Bulz, Munteni (Saracel) si Remeti, precum si o sumedenie de catune, raspandite pe coamele muntilor si prin raristi de foioase.
Numele celor trei sate situate pe Valea Iadului sunt stravechi. Bulzul, de exemplu, are rezonante dacice si vine, probabil, de la bulzul de mamaliga, cu care se aseamana si asezarea, in vreme ce Remetii isi, sustin unii lingvisti, sorgintea intr-un cuvant slav, filtrat de limba maghiara (Remethi, “pustnic, sihastru, singuratec”), desi localnicii cred ca el deriva din rimet, ramet (mistret, “gligan”), chiar in centrul satului existand un loc care, pana pe la 1950, se numea Scaldatoarea gliganilor. Saracel, cum era numit satul Munteni pana prin 1965, este in stransa legatura cu toponimele Dealul Saracului, Valea Saracelului, dar si cu numele de persoane Saracut si Saratoc, foarte frecvente pe cursul inferior al Vaii Iadului
Valea Iadului se spune a fi fost locuita inca de pe vremea dacilor liberi, care-si vor fi gasit, si aici, loc de refugiu din fata cuceritorilor romani, “continuitatea de locuire” dainuind si in timpul migratiilor si, mai ales, in perioada expansiunii maghiare, inclusiv in epoca aceleiasi stapaniri.
Valea Iadului supranumita de autoritatile austro-ungare Valea Talharilor, fiind ca valea a fost populata de acolitii razvratiti ai lui Horea, care-si cautau scaparea in munti, de unde ieseau la impartirea dreptatii ca niste adevarati lotri, carora le era mai draga libertatea decat viata.
Pe Valea Iadului este un loc numit Lunca Rosie, unde Avram Iancu a luptat cu ungurii. “O curs mult sange si dintr-o parte si din alta, asa de mult ca locul si valea din apropiere s-a inrosit de atata sange. De atunci, la lunca ii zicem Lunca Rosie, iar la Vale i se zice Valea Iadului”.
O perioada din istoria Vaii Iadului la rascrucea Valea Izvorului – Valea Iadului, a fost un punct de frontiera intre Romania si Ungaria, localitatea Remeti fiind rupta in doua si pusa sub stapanire straina.
Zona turistica a Vaii Iadului a fost decoperita de turisti odata cu cea a Statiunii Stana de Vale. La inceputul secolului XX cand a fost adusa calea ferata care pe 45 km, intre Gura Iadului (Halta Stana de Vale) Remeti-Barajul Lesu si Stana de Vale facilita transportul pe o ruta in care salbaticia, se impreuna cu ospitalitatea taraneasca si cu extraordinara harnicie si frumusete spirituala a motului.
Mocanita sau “Sin-autobusul” cum era numit de oamenii locului, transporta calatorii indragostiti de natura pe tot parcursul anului de la Bulz la Statiunea Stana dea Vale ce se afla la 30 km de Carpathia, de unde acestia faceau excursii si drumetii in imprejurimile fantastice ale vaii, la pesteri, cascade sau izvoare inobilate cu virtuti terapeutice.
Valea Iadului a fost unul dintre locurile preferate ale poetilor Octavian Goga si Lucian Blaga, oamenii din sat isi mai amintesc inca de prin anii 60 de cuvantarile lui Goga si de placerea de pescuit la pastrav a lui Lucian Blaga.
Farmecul iesit din comun al Vaii Iadului il dau varietatea formelor de relief, padurile de foioase si conifere, apele tumultoase croindu-si vad printre stancarii si prapastii, intr-un cuvant – salbaticia care incanta ochiul si pasul turistului si drumetului sosit pentru a se recrea, parasind aglomeratia oraselor.
Structura reliefului este variata, cu accente de “salbaticie” si “fantezie” a naturii, luncile, valcelele, dealurile si muntii alternand, parca, in ritmurile “traganatei” omului de la munte, ceea ce face ca si solul sa fie, in buna parte arid, acoperit de paduri si fanete, aceasta, in primul rand, datorita altitudinii, dar si structurii petrografice si conditiilor climatice. Adanca si ingusta in cursul superior, Valea Iadului capata, in aceasta zona, aspect de defileu (Cheile Remetilor).
Asadar, inaltimile locului sunt cuprinse intre 340 m, la confluenta Iadului cu Crisul Repede, si 1471 m, in Vf. Piatra Seniului. Aceste suprafete au constituit, din cele mai vechi timpuri, locuri favorabile pentru asezari risipite, de tip crang, dar si pentru practicarea unei agriculturi pastorale. De asemeni, alcatuirea petrografica si structura si-au impus personalitatea in peisaj. Formatiunile cristalofiliene mezozonale si epizonale, de pilda, au imprimat reliefului un aspect masiv, cu interfluvii largi si povarnisuri domoale, in jumatatea lor superioara, dupa cum magmatitele se inscriu prin forme greoaie si masive (masivul Carligate).
Valea Iadului este pictata cu caverne, doline, avene (Gura Dracului, Hartoape), grote, ponoare si pesteri, bazinul Vaii Iadului fiind, cu circa 300 de astfel de formatiuni, unul dintre cele mai bogate din tara. Dintre cele mai importante pesteri se pot aminti: Pestera cu Apa de la Bulz (la 336 m altitudine, pe malul stang al Vaii Iadului, la picioarele unui abrupt de peste 200 m), accesibila doar speologilor; Pestera de pe Valea Lesului, populata cu coleoptere cavernicole, fiind prezente si fosile de ursi cavernicoli (Ursus Speleus); Pestera Mica, Pestera Pastorului, Pestera Ciuhandrului – cu un climat unic, de o deosebita importanta stiintifica; Pestera de pe Valea Izvorului, descoperita in timpul constructiei canalului de aductiune Iad-Dragan, este, se pare, extrem de interesanta, dar n-a fost inclusa in circuitul turistic etc.
Daca relieful asigura suportul material al tuturor activitatilor recreative, climatul impune starea lor de desfasurare. Clima blanda mai tot timpul anului, aerul ozonat, nepoluat, numeroasele cai de acces ofera posibilitatea si conditiile optime pentru drumetii si excursii – de cateva ore sau o zi, pe jos sau cu masina – la Pestera Meziad, Stana de Vale, Pestera Ursilor, Barajul Dragan, Valea Draganului, dar si la cascadele si pesterile din tinut, Valea Iadului fiind cea mai bogata zona carstica din tara (cu peste 300 de pesteri, grote si caverne inregistrate
In zona masivului Carligate, zona subalpina se dezvolta pajisti dominate de asa numita iarba stancilor si taposica, in amestec cu firuta, paiusul pestrit, parusca, mararul ursului sau patrunjelul de munte, clopotelul, dar si arini de munte, jneapanul, afinul, merisorul, ghintura, ienuparul pitic etc. Dintre animalele ce pot fi intalnite aici putem aminti capra neagra, cateva rase de rozatoare, reptile – vipera comuna, soparla de munte, gasteropode, fasa de munte, fluturasul de piatra e.t.c.
Perimetrul coniferelor, este dominat de molid, caruia i se adauga bradul, dar si paltinul de munte, scorusul, iar la parterul padurii – afinul, muschii verzi, merisorul, murul, zmeurisurile etc. Pajistile care se formeaza in poieni etaleaza o vegetatie ierboasa mezofila abundenta, dominata de paiusul rosu si taposica. Acest etaj este dominant pe masivele dintre Stana de Vale si Dealul Mare.
De aici, pana mai jos de Barajul Lesu, pe locurile mai insorite ale culmilor (Vaile Calului, Stana de Runc etc.) si, in special, pe inaltimile Muntilor Piatra Craiului, unde climatul este mai bland, apar padurile amestecate de rasinoase si fag. Speciile lemnoase care formeaza arboretele amestecate sunt fagul, molidul si bradul.
Stratul arbustiv este, si aici, slab dezvoltat. Intalnim alunul, paducelul, liliacul carpatin – iorgovan, lemnul vantului, calinul (Syringa josikaea) – element glaciar, specie endemica, in doar cateva cranguri, apoi bulbucii de munte – planta ocrotita etc.
Etajul propriu-zis al fagului domina cursul inferior al Vaii Iadului, mai ales Muntii Padurea Craiului, dar si culmile mai joase si domoale ale Muntilor Bihorului. Caracteristic pentru acest etaj este predominarea padurilor pure de fag. Daca in partea superioara a zonei apar, in cantitati mici, molidul si bradul, in partea inferioara, la fel de nesemnificativ, apar carpenul, frasinul, ulmul, gorunul etc. Stratul de arbusti este, de obicei, slab dezvoltat – in fagete. Se intalnesc, mai des, alunul, cornul, paducelul, macesul etc.
Pajistile de pe locul padurilor sau din poieni constituie cele mai pretioase fanete si pasuni din domeniul forestier (Valea Izvorului-Brusturoasa, Valea Seniului, Porumbreu, Salhij, Sipote etc.). In compozitia acestora predomina iarba vantului, peptanarita, tremuratoarea, paiusul de livezi, ovasciorul de munte, spilcuta, patrunjelul de camp, clopoteii, diferite specii de trifoi etc.
In extrem de putine zone umede (mlastini) intalnim o vegetatie saraca – de stufaris, papura, pipirig, rogoz etc.
Fauna padurilor Vaii Iadului este insemnata mai ales prin prezenta formelor de importanta cinegetica. Mamifere ca cerbul, ursul, rasul si capra neagra, pot fi vazute in timpul unor expeditii pe munte. In regiunile calcaroase mai apare jderul de piatra, iar in padurile de foioase – soarecele gulerat, veverita, lupul, jderul de padure, mistretul,caprioara, iepurele, vulpea etc. Zimbrul, pare-se, a reprezentat, candva, fala acestor locuri. Acestora li se adauga numeroase pasari: cocosul de munte, ierunca, buha, corbul, mierla, uliul etc., iar, mai nou, lacurile de acumulare sunt vizitate de rate salbatice. Tot recent, este consemnata si aparitia berzelor iar pesterile sunt populate cu lilieci care in tipmul serilor de vara pot fi vazuti si in afra pesterilor.
Atat in apele Vaii Iadului, cat si in majoritatea afluentilor, apar pastravul indigen (, pastravul curcubeu, lipanul, mreana de munte, cleanul, cicarul, dar si racul de munte.
Valea Iadului, prin frumusetea de vis si conditiile deosebite pe care le ofera, este un astfel de topos natural, capabil a elibera si regenera, a incanta si a statornici dragostea pentru „salbaticie” si inalta comuniune spirituala cu fanbulosul natural.
“Cine a urcat o data dealurile si povarnisurilor muntilor de aici, cine s-a cuminecat o data la „preotii” padurilor de aici, cine a ingenuncheat intr-o biserica-pestera de aici, cine a ascultat o data muzica divina a cascadelor si paraielor de aici, linistea de inceput de lume a noptilor, acela, in mod sigur, va veni si a doua oara, si va reveni mereu. Fiindca aici, pe Valea Iadului, Dumnezeu s-a intrecut pe sine, conjugand materia si visul, bucuria adanca si spaima, frumusetea si salbaticia intr-o armonie structurala fara seaman. Fiindca aici, zeii cuvantului au inventat legende si cantece nepereche. Fiindca aici, omul se regaseste pe sine si conditia sa paradisiaca.” ‘Tavi Blaga.
